Image may be NSFW.
Clik here to view.
Deja de peste 10 ani, în Ungaria se poate obține atestat de stat din două limbi române: din limba română standard și din limba băiașă. Este vorba despre aceeași limbă, cu puține diferențe gramaticale. Prima, mai modernă, ultima mai arhaică. Cam așa cum este graiul din Micherechi, Chitighaz sau Cenadul Unguresc.
Actualitatea subiectului o dă recenta apariție a programei-cadru pentru școlile de naționalitate, printre care și pentru limba băiașă (sau beiașă, cum se spune în Ungaria). Diferența între programele-cadru pentru români și pentru băieși este că elevii români învață limba română standard și creațiile literaturii române (din România și foarte puține creații ale scriitorilor români din Ungaria), iar elevii băieși învață numai să vorbească băieșește, să scrie băieșește (vorbe românești scrise cu literele abecedarului unguresc, păstrând totuși literele „ă” și „î”) și să cunoască operele scriitorilor, poeților băieși din Ungaria.
Până în anul 1990, limba băieșilor din Ungaria nu avea o variantă scrisă, ea era doar vorbită în satele de băieși, standardizarea ei a început după schimbarea de sistem, când Guvernul de la Budapesta a acordat bani și a creat instituții speciale pentru „facerea” acestei limbi noi.
Ungurii susțin că „băieșii nu înțeleg limba română standard”. Nu știm dacă politicienii sau lingviștii din Ungaria au cerut înainte de standardizarea limbii băiașe și părerea Academiei Române sau a lingviștilor din România. Avem o presimțire. Că nu. Că nici prin cap nu le-a trecut. Acum câțiva ani, am avut ocazia să-i iau un interviu unei colege, tot jurnalistă, de origine băiașă. Ne-am înțeles perfect. Un singur cuvânt m-a pus pe gânduri, dar din context repede mi-am dat seama despre ce este vorba. Vorba și la băieși este tot vorbă, dar ei la vorbire zic „szfăt(ij)estyé”, adică sfătuiește. Ca româncă născută în Ungaria, la Micherechi, când am ajuns prima dată în Moldova sau în Banat, cu nimic nu am înțeles mai bine graiul vorbit acolo decât cum m-am înțeles cu colega mea băiașă. Poate chiar mai greu.
Dar cine sunt băieșii și de ce este limba vorbită de ei româna? Băieșii sunt un grup de țigani care trăiesc, în primul rând, în sudul Transdanubiei (Dincolo de Dunăre), și care, se presupune că s-au stabilit în acele zone pe la sfârșitul secolului al 19-lea, venind din România. Limba băiașă este o română arhaică, păstrată într-o formă originală dinainte de reforma limbii române. Băieșii nu se declară, nu se simt români, ci își spun țigani.
Am văzut odată un filmuleț, realizat la o grădiniță unde majoritatea copiilor veneau din familii băieșe. Se vorbea mai bine românește (educatoarea zicea că ea vorbește băieșește) decât în grădinițele noastre, ale românilor din Ungaria. (Nu dau nume de localități, pentru că oricum și fără asta o să vrea unii să mă ardă pe rug.) La „ovoda” copiilor băieși eu, cu româna mea, am înțeles perfect ce se vorbește acolo.
Vă rog să verificați și dumneavoastră dacă înțelegeți limba băiașă, prin primul vers al Imnului băieșilor, așa cum este el transcris în manualul de limbă băiașă: „Pădure vergyé, pădure vergyé,/ Nuroku vinyé, nuroku merzsjé,/ Gîndu bátyé bubujestyé,/ Lume, cárá misjunyestyé” (sau mai pe românește: „Pădurè vèrde, pădurè vèrde,/ Nurocu vine, nurocu mèrge,/ Gându bate, bubuièște,/ Lumè, țara minșunèște”).
Vă puteți convinge singuri că între cele două limbi cât de minime sunt diferențele. Cam la fel ca între limba română standard și româna vorbită de românii (vlahii) din Valea Timocului sau românii din Maramureș sau românii din Bucovina. Dacă toți lingviștii din țările Europei, în care trăiesc oameni vorbitori de limbă română, s-ar apuca să facă gramatici și să creeze limbi noi, după bunul lor plac, câte limbi române ar exista în lume? Bună dimineața, Academie Română! Până nu va deveni și vlaha sau bucovineana o limbă separată, standardizată, cu acte în regulă. Că limba moldovenească și limba băiașă există deja.
Eva Șimon, Foaia Românească, Ungaria
